Afla cati ani trebuie sa muncesti pentru a castiga banii pe care ii ia un fotbalist de top

BBCFootballWages

Dacă ești pierdut în acte, proiecte și deadline-uri prin birou, dacă ai chef de puțină distracție într-o pauză de masă sau o pauză de cafea, atunci siteul BBC, prin hashtagul , a lansat una din cele mai interesante aplicații ale lunii.

How long would it take you to earn a top footballer’s salary”, cât de mult timp ți-ar trebui să câștigi banii pe care îi câștigă un fotbalist de top?

Asemenea calcule s-au mai făcut de-a lungul timpului. De obicei, când se transferă câte un fotbalist la o echipă de legendă și acesta primește un salariu imens, sunt tot felul de ziariști care calculează venitul la secundă, dar mai rar poți să faci tu comparația cu situația ta. Și asta chiar în moneda țării tale.

Exact, aplicația BBC-ului poate face și calcule în lei, în forinți, în franci elvețieni că tot sunt la modă, sau în alte zeci de monede din Europa și nu numai.

Te poți compara nu doar cu un fotbalist, ci cu vreo 20-30 de jucători emblematici, inclusiv Lionel Messi, Cristiano Ronaldo, Diego Costa sau recent  numitul căpitan al naționalei Angliei, Wayne Rooney.

Pe lângă numărul de ani necesar pentru a câștiga banii unui fotbalist, aplicația oferă tot felul de date amuzante și interesante, inclusiv un counter real cu banii pe care i-ai făcut de când ai accesat aplicația, dar și banii făcuți de fotbalistul cu care te compari.

Aplicația nu a fost lansată doar pentru distracție. Calculatorul de salarii al BBC face parte din campania „A Richer World” („O lume mai bogata”), prin care sunt realizate reportaje, documentare și studii despre bogățiile, sărăcia și, în general, inegalitatea din lume.

Una peste alta, găsești destule cifre pentru o distracție de 10-15 minute, pentru a da un share ca să te lauzi, dar și să conștientizezi că, oricât de sărac ți s-ar părea că ești față de marii fotbaliști, sunt alții mult mai săraci decât tine și, poate, ar trebui să contribui cumva la câteva campanii precum „A Richer World”.

 

Adaugă comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *